El este Dragos…Dragos Ciuciu. Un fost coleg din liceu despre care pot spune din ce imi aduc aminte ca era un baiat foarte ambitios si foarte perseverent. Colegii il luau oarecum la „misto” pentru faptul ca nu renunta la invatat, la dezvoltarea sa profesionala asa cum o faceau ei. Chiar imi aduc aminte de o faza comica ce ne includea pe amandoi. Eram la ora de istorie iar el era ascultat, nu invatase ca in alte dati dar stia ceva ceva. La un moment dat, domnu profesor il striga „Aurel” in loc de „Dragos” iar in secunda urmatoare ma ridic si raspund la acea intrebare. Ca urmare, domnu profesor se ia de mine intrebandu-ma … „dar pe tine te-a intrebat cineva ceva?”…mai departe venind replica mea „Pai, dom’ profesor, ati spus Aurel!”…la care in clasa deja se auzeau mici rasete. Ultima oara cand am vorbit cu el am impresia ca era atunci cand deschidea sau in aproprierea deschiderii firmei. In fine, unde vreau sa ajung cu toata povestea asta? Ieri m-a cautat un alt coleg din liceu sa imi dea o veste ingrozitoare si anume ca Dragos a decedat. Ramasesem ingrozit de ceea ce putusem sa vad pe ecran. Pur si simplu nu imi venea sa cred. Nu am mai fost in stare sa intreb nimic, mi-a spus el mai tarziu ca maine la 12 se intalneste cu alti colegi sa mearga la cimitir si i-am spus ca vin si eu. Dupa ce mi-am mai revenit din starea aceea m-am pus de am citit un link de la acel coleg cu pagina unui grup de pe Yahoo! unde scrisesera despre Dragos si faptul ca nu mai este printre noi. Citind acolo am aflat ce s-a intamplat cu el. Si anume, in timp ce conducea masina a suferit un atac cerebral in urma caruia a pierdut controlul volanului si s-a oprit intr-un gard viu, acesta fiindu-i sfarsitul. Cauza se pare ca a fost aceeasi ca in cazul Ralucai, tipa de la Ernst&Young, si anume munca in exces. Trebuie sa ajungem sa ne cunoastem cat mai bine limitele si sa le pastram cu sfintenie pentru ca sanatatea e mult mai importanta ca orice altceva. Sa invatam sa spunem „STOP!” atunci cand simtim ca nu mai putem munci. Adio, Dragos!

7 thoughts on “Incotro ne ducem?

  1. asa e Aurel 🙁

    dar oare cati putem respecta aceasta regula? cand totul e pe bani?

    daca nu muncesti cum iti platesti intretinerea, mancarea, cum iti intretii familia?

    daca nu muncesti mult sunt mici sansele sa scoti un ban. trebuie si noroc mult ca sa gasesti ceva care sa nu te solicite foarte tare si [in acelasi timp] sa scoti bani frumosi din acel loc…

  2. Da, Cristian, ai destul de multa dreptate in ce spui. Nici nu am prea mai vorbit cu el in ultimii ani ca sa stiu cam care ii este viata.

  3. Ma gandesc foarte serios sa o las mai moale cu munca de cand au aparut in media cazurile, acum si colegul tau …

    Lucrez ~ 18 ore in unele zile. Media e undeva la 12 ore / zi …

  4. Nu am cuvinte. In momentul acesta lucrez la multe proiecte pentru firma mea, am simtit de multe ori ca nu mai pot dar am continuat, stress-ul nu mai vb etc. Cred ca am s-o las mai moale. 12/24 le petrec in fata laptop-ului programand diverse. Cred ca multi, dupa ce au auzit povestea fetei si aceasta si altele, s-au gandit ca ar putea pieri si ei. Pacat ca s-au dus 2,3,10 oameni ca altii sa realizeze ca munca in exces duce nicaieri, dorinta de a avea o cariera, de a ajunge cineva… Sincer, am sa ma gandesc mai bine dimineata, cate ore vreau sa muncesc. Mai bine imi angajez un om cu aceleasi capacitati de munca ca si ale mele si lucrez 6.

    Numai bine Aurel.

  5. M-ai pus pe ganduri, Aurel, nu stiu, dar cat am citit ce ai scris, am inteles niste lucruri importante pe care nu o sa le uit, prea curand! 😉
    Mersi 🙂

  6. Pingback: Fiti atenti CAT si CUM dormiti at Cristian Ciofu - personal blog
  7. Aurel, nimic nu este mai pretios decat viata si daca nu o protejam noi insine altcineva nu o va face. Ai perfecta dreptate, desi e dureros de trista aceasta dreptate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *