Am ajuns sa imi displaca sarbatorile pentru ca ma fac sa fiu nevoit sa fiu fals si prefer sa ma abtin. Se spune ca de Craciun e bine sa stai cu familia, familie care in cazul meu a fost formata decat din mama. Surorile nu au stiut sa vina in tara sa facem sarbatorile cu totii. Era prea mult pentru ele.

Drept pentru care a iesit un Craciun penibil petrecut in prima seara la un vecin unde am baut niste vin si niste Alexandrion adus de mine ca am zis sa nu ma duc cu mana goala. Am fost singurul care a agreat Alexandrionu si din moment ce ceilalti nu erau amatori, cand am plecat acasa gazda mi-a dat sticla pe motiv ca nu avea ce sa faca cu ea si n-avea rost sa o arunce ca nu o terminasem, bausem doar jumatate. Si am plecat de la el pe la vreo 3 noaptea si totul a fost in regula pana cand am ajuns in fata scarii unde nu stiu cum dar am cazut, dadusem drumu la sticla de Alexandrion sa folosesc mana sa ma protejez de la vreo lovitura mai grava si sticla desi a facut cunostiinta cu cimentul de la scara nu a avut absolut nimic in schimb eu m-am ales cu pantalonii taiati in zona genunchiului dar genunchiul era nevatamat.

A doua seara am fost cu un prieten bun la Mall unde am baut cate ceva la cafeneaua de jos de langa Media Galaxy impreuna cu el, prietena si fratele lui, dupa care am plecat la el cu totii si ne am pus de un rummy pana pe la 2 si ceva noaptea cand prietenu s-a bagat in pat cu prietena la somn iar eu am plecat cu fratele lui si cu un prieten de al acestuia sa jucam biliard. Plecaseram cu gandul ca gasim deschis in Dado, la SIR, dar ne luaseram teapa, drept pentru care ne am deplasat spre IDM Club, unde am jucat biliard pana la 5 dimineata cand se inchide de fel clubu. Iar a treia noapte am petrecut-o acasa linistit. Imi ajunsese distractia aceea. Desi m-am distrat cat de cat mi-ar fi placut sa petrec Craciunul asa cum se petrece normal, inconjurat de caldura familiei.

Ani de zile vedeam familii cum se distreaza de Craciun si mai ca ma apuca plansul si ma gandeam oare de ce a trebuit sa am o asemenea familie despre nu as putea spune ca mi-e rusine ci doar ca nu ma pot mandri cu ea. In ultimii tot timpul se gaseau 2 din cele 3 surori sa se certe, iar eu fiind cel mai mic am fost cel mai batut de soarta avand mai mereu parte de santaje si de ajutoare financiare pentru care ulterior mi se scoteau ochii si mi se dadea de inteles ca de fapt nu fusesem ajutat, ci cumparat pentru a face ceva in schimbul banilor. Singurul lucru de care ma pot bucura acum in ciuda tuturor celor intamplate este faptul ca am mai multa liniste decat inainte. Nu este suficienta, dar stim cu totii cum e, nemultumitului i se ia darul. Fericit o sa fiu cand o sa imi permit sa stau singur departe de orice membru al familiei, nu stiu cand se va intampla asta dar sper ca se va intampla cat mai curand pentru ca simt ca cedez cu fiecare zi ce trece. Cat despre Revelion nu am ce sa comentez, a fost pe masura aceea ce am vrut. Si din moment ce se tot fac urari, urez tuturor ca anul ce a inceput sa le aduca tot ce isi doresc pe lumea asta atat concret cat si abstract.

13 thoughts on “Cica sarbatori…bine ca au trecut…

  1. Adevarat….De-abia asept sa pot pleca…sa nu mai am treaba cu rudele si cu nimic altceva in afara de mine si de persoana de langa mine…ehhh vise!!

  2. interesant,despre familia ta ce sa spun e ok…eu am petrecut ajunul la munca pana la 5 dimineata iar apoi am facut o calatorie de 300 km sa imi ating familia.
    despre partea financiara bafta in continuare e primul comentariu pe care ti-l citesc acum citesc restul dar primul e bun. Bafta

  3. Alexa_ndrina – > eu sunt fratele celui care a fost in cafenea cu aurel :)) si povestea este cat se poate de reala =)) daca nu crezi intreaba taxi`metristul :> .. (Asha`i Aurele 😀 )

  4. INteresanta povestea. Dar dece trebuie sa ne plangem? Oare s-a gandit cineva ca au fost oameni care au lucrat de sarbatori? Sunt oameni care nu au libere? Lucreaza in ture si cum iti vine tura asa o faci. Eu am facut sarbatorile departe de parinti. Singur intr-un colt de tara, dar asta e, uneori face si sacrificii cu speranta la mai bine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *