Aseară m-am distrat destul de bine la Ceainăria Tabiet, unde am participat la un campionat de Catan alături de oameni lângă care m-am simțit bine în condițiile în care îi întâlneam prima data offline. Ne am strâns încă de prin jurul orei 19, când am ajuns și eu pe acolo și am cam avut noroc că a ieșit Alin Pandaru (@pandutzu) la poartă. Nu a ș vrea să fiu rău, dar chestia aia pe care scria „Ceainăria Tabiet” putea să fie și ea pusă mai la vedere pentru neștiutori.

După ce am intrat cu Pandutzu și cu Cristina (parcă pe ea o văzusem dar nu sunt 100% sigur), a început integrarea în grupul deja existent acolo. La o masă deja se juca un meci de încălzire, la care li se și dădeau explicații celor mai puțin sau deloc inițiați în ceea ce privește jocul de Catan. Până să apară restul de persoane, am asistat la acel joc răspunzând la întrebări la care știam răspunsul. Intre timp am făcut cunoștința cu Oana Brătilă și Alex Mareș. Apoi a sosit momentul să stabilim cum ne jucăm, dacă facem 2 mese de 6 jucători sau 3 mese de 4 jucători și a rămas că jucăm la 3 mese.

Ne am așezat la mese și m-am uitat pe meniu să văd ce aș putea consuma, am văzut vin fiert și a fost de ajuns. Vinul a fost bun, nu am ce spune la capitolul asta dar parcă puțin cam scump, totuși am băut vreo 3 pahare să îmi satisfac pofta. Și a început jocul de Catan, la care m-am jucat, în prima fază, cu Auraș Mihai (@aurasmihai), cu Alin Pandaru (@pandutzu) și cu Andrei Stanciu (@andrei_stanciu), însă cu toată experiența adunată în ultimele zile prin jucatul masiv de Catan pe calculator, am ieșit pe locul III, după Andrei și Alin. Din moment ce Alin se cam pregătea să plece la meci, am trecut eu pe locul II și apoi am jucat în finală.

În finală, am concurat cu Andrei Stanciu, Flavia Giurgiu, Dan Negrescu, Oana Brătilă și Cristina (Neuronul Visător, sa îmi fie cu iertare dar nu iți știu numele de familie). Aici Flavia cam părea sa fi făcut echipa cu Dan, iar Andrei bătea apropo mai în glumă mai în serios să facă echipă cu Oana, situație în care jocul era ca și finalizat. Și în timp ce eu și Oana cautam sa ne dezvoltam pe lângă un port ocupat de mine într-un final, Andrei a făcut cele 10 puncte necesare câștigării jocului printr-o strategie pe care intenționez să încep să o testez.

Jocul s-a încheiat cam la fix, având în vedere că fuseserăm anunțați că se cam închide ceainăria. Asa ca distracția aici și-a cam cunoscut finalul. In mare totul a fost ok, dar mesele ori erau mai dereglate ca poziție ori erau cam înghesuite. După ce am achitat ce am consumat fiecare în parte, ne am îndreptat către o altă cafenea unde se mai joaca jocuri pe tablă („board games”) pana pe la ora 3 parca, moment în care ne am îndreptat fiecare spre casele noastre.

[imagebrowser id=2]

One thought on “#catantweetmeet, sau distracție cât cuprindea la Ceainăria Tabiet

  1. Ioi! Ce fain ca au inceput sa se faca tweetmeet-uri la Ceainaria Tabiet. Este chiar ceainaria mea preferata din Bucuresti… si ceea ce o face sa fie „preferata” e faptul ca se afla fix vis-a-vis de mine. 😀
    Poate ne vedem la un viitor #catantweetmeet!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *